5 semne ale dependenţei de reţelele sociale

posted in: Articole recente | 0

Fie că este vorba de Facebook sau Twitter utilizarea reţelelor sociale a început să creeze dependenţă, în special pentru utilizatorii care se loghează de pe telefoane sau tabletă. Jurnaliştii britanici de la The Telegraph au făcut o listă cu cele mai clare indicii ale dependenţei de reţelele sociale.

1. Nu puteţi trece la felul principal când sunteţi la un restaurant decât după ce aţi fotografiat şi postat pe Instagram aperitivul sau mai mult, începeţi să postaţi în primele trei minute după ce v-aţi aşezat la masă, începând cu coşul de pâine.

2. Primul lucru pe care îl faceţi atunci când vă sculaţi este să luaţi telefonul de lângă pat sau de sub pernă şi să verificaţi de câte ori a fost apreciat sau distribuit comentariul siropos de ieri noapte. Şi faceţi asta înainte să vă daţi jos din pat şi să-i sărutaţi pe cei dragi.

3. Vă daţi Like-uri la propriile postări şi poze pe Facebook şi “pin” la propriile portrete de pe Pinterest

4. Atunci când moare cineva celebru, căutaţi repede pe Wikipedia date obscure despre acea persoană şi postaţi un mesaj cu vestea căreia îi ataşaţi un comentariu care să vă facă să păreţi o persoană bine informată

5. Vă anunţaţi mereu prietenii de pe reţeaua de socializare unde vă aflaţi dând “Check in” oriunde: la metrou, în pauza de masă sau seara, când ieşiţi în oraş. Dacă atunci când ajungeţi acasă în faţa uşii şi daţi “check in” realizaţi că v-aţi uitat cheile, acesta este clar un semn al dependenţei de reţelele sociale.

 

Sursa: zf.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.